Să vă spun de ce nu știu ce să răspund atunci când mi se pune această întrebare? Pentru că nu știu dacă și cînd unele lucruri s-ar putea întoarce împotriva mea. Uneori mă cam ia gura pe dinainte și povestesc lucruri din viața mea sau greșeli pe care le-am făcut la un moment dat în speranța că celălalt va învăța ceva din experiența mea. Și au fost momente cînd destăinuirile mele mi-au explodat în față. Ei și ce să vezi? Tot nu m-am învățat minte!
Am început totuși să evit să răspund la această întrebare curioasă (toate întrebările sunt curioase?!) și să mă dezvălui în funcție de omul cu care stau de vorbă.
O altă întrebare care mi se pare de-a dreptul enervantă este “Cum te vezi peste 5 ani?” – da, e întrebarea aia standard de care mă tem la fiecare interviu pentru un job. Nu, nu pot să îmi închipui ce voi face, cum voi arăta sau cum voi evolua pe parcursul a 5 ani. Nu mi-am făcut încă planul nici pentru anul care tocmai ne bate la ușă, deci prefer să nu îmi închipui cai verzi pe pereți (vorba lui Smiley) doar ca să “dau bine” la interviu… de obicei mă eschivez și încerc să schimb subiectul. A nu se înțelege că nu visez sau că nu îmi conturez în nici un fel viitorul. Doar că nu îmi place să spun altora chiar tot ce îmi trece mie prin cap…şi chear de aş spune,tot m-aş pierde printre cuvinte şi rînduri cum o fac mereu şi nu aş mai găsi un răspuns concret...
Și, eterna întrebare care ne stresează uneori pe toți: “De ce?” și ale ei neterminabile explicații. Întrebarea asta mai mult decît mă enervează, mă obosește.
Așa că “De ce?” – Uite de aia! Că așa vreau eu! Pentru că dacă nu aş dori aş schimba eu totul...
Însă nu ezit să cred,să sper că totul va fi bine !
Комментариев нет:
Отправить комментарий